Still

 

Era prima oară în dimineața aceea în care mă vedeam în oglindă. Fiindcă jos stătusem pe întuneric. Fac economie la lumină. Fac economie la lumină. Eram murdară de rimel sub ochi. Se pare că fac economie și la rimel. M-am văzut puternică. Sunt. Mereu am fost.

Nu am emoții. Iar când nu am emoții totul merge bine. Nu se întâmplă nimic rău. Și acum totul va bine. Și cumva simt nevoia să o ajut pe ea, să fie ea mai puternică. Când de fapt EA este un munte de putere iar eu doar un grăunte de nisip. Un munte de putere ascuns într-un trup firav mititiel…

N-am fost mereu, nu cred că sunt… Totul va fi bine.

Mă pierd, totul e pe repede-nainte. Totul se învârte. Bag sub preș și trece ziua. Lasă pe mâine. Nu-i nimic, hai! Vedem. Trece. Nu contează. Trag aer în piept. TRAG. AER. ÎN. PIEPT.

 

E tot acolo.

 

Eu de când n-am mai făcut o noapte albă?

Mă pierd, mă evapor.

A doua oară când m-am privit în oglindă eram pieptănată și urmele de rimel erau șterse. Nu eram eu. Nu mă simțeam puternică.

Autumn

Fantu îmi ține crema. Eu mă cremuiesc pe mâini și-mi revine iar imaginea bătrânei și-a gipului. Nu era Jeep, nu știu ce era. Nu contează. Un SUV 4x4 mare și luxos. Am crezut inițial că bătrâna cerșea lângă portiera din dreapta, dar mi-am dat seama imediat că greșeam. Avea un cojocel maro, curat, așa cum toate bătrânicile au și asa cum nu mai găsești pe niciunde. Cu siguranță abia coborâse din mașină. Din mașina fiului, nepotului, cine știe cine era la volan. A ramas în urmă făcând de două-trei ori semnul crucii în dreptul mașinii. Să-l apere, să-l protejeze, să-l ferească de rele... 

Silence

 

Nu știu cu cine vorbesc acum, de asta probabil mi-e greu să scriu. Ați dispărut cam toți.

 

Am dat mai devreme peste Buy me with a coffee. Ce să zic, când o ascultam, stăteam nopțile înecată în cafea amară. Și-acum beau multă cafea. Dar nu noaptea. Noaptea dorm.

Atunci, noaptea, ieșeam la plimbare. Pe la 2-3. Orașul era cam pustiu. Acum, după ce se întunecă, nici gunoiul nu îl mai duc.

 

Pe betoanele acelea pe care am petrecut nopți și zile și după-amiezi peste care parcă cineva oprea timpul, acum se înalță blocuri cu locuințe de lux. Cine-ar fi crezul că peste barul acela ieftin în care ne-am petrecut noi atâtea…..se vor ridica … hehe. Avem tot dreptul să râdem.

 

Simt nevoia să merg acolo, în locul meu preferat din pădure – despre care voi râdeați – trebuie să fie superb acum. Acum, acuși, când vine toamna mea – toamna mea, toamna mea, aia călduță și roșcată, toamna mea cărămizie și leneșă, toamna mea fără timp și fără loc.

Dar mă întreb. Oare e     …    care-i cuvântul? Oare e sigur să merg singură în pădure, până acolo, până la locul meu preferat, despre care voi ați râs – locul acela de deasupra pădurii, de deasupra drumului, locul acela plin de mușchi?

 

Când m-am întrebat eu dacă ceva e sigur?

 

Iar Buy me with a coffee mă răscolește și-acum la fel cum mă răscolea atunci, mă întoarce și mă aruncă, îmi răsucește ceva în mine, ceva … ceva așa, tot, nu știu ce.

 

Am mai scris niște tâmpenii dar le-am șters.

 

Oricum, totul a plecat de la Buy me with a coffee. Și oricum, îl prefer pe Piersic Jr. cu alb în barbă.