We can be heroes just for one day

"Imagine a happy group of morons who are engaged in work.
They are carrying bricks in an open field.
As soon as they have stacked all the bricks at one end of the field,
they proceed to transport them to the opposite end.
This continues without stop and every day of every year
they are busy doing the same thing.
One day one of the morons stops long enough
to ask himself what he is doing.
He wonders what purpose there is in carrying the bricks.
And from that instant on he is not quite as content
with his occupation as he had been before.
I am the moron who wonders why he is carrying the bricks."
- suicide note -

Ştiu că trebuie să iau o deicizie. Cât de repede. Şi, spre binele meu, definitivă. Mă sperie că nu există cale de mijloc. Cobor cu speranţă. Dar în cutia poştală nu este nimic. Doar praf şi-o pânză de paianjen. Înapoi, urcatul scărilor până la etajul 3 pare infernal. Puteri nu mai sunt...

Mirror..mirror... de ce am căzut iar?

„Una dintre cele mai puternice discrepanţe între senzaţii este aceea dintre răcoarea umedă a toamnei târzii şi ploioase şi adăpostirea la căldura casei, după o plimbare de nevoie printr-o astfel de vreme. Îmi place nespus sentimentul pe care-l ai când încep să ţi se încălzească oasele.

Sometimes I remember the shape of his lips, and how I used to kiss them. The way he used to sing or smoke. The way we held hands or the way he used to look at me. And how I was feeling in his arms. And the smell...especially the smell of his skin...” Scrieri anonime, Sinaia, 1992

Nu strig, nu spun, nu arăt, nu mişc. Mi-am zis că e mai uşor să mă las în vârtej. Nu mai încerc nimic.

Nu înţeleg multe lucruri. Nu înţeleg oamenii, acţiunile pe care le fac sau vorbele pe care le spun. Să fie semnele vreunei patologii antisociale?

Aici e frig, inima palpitează, corpul e îngheţat şi amorţit. Somnul e ca o mică moarte.

p.s.: Don't, if you don't know know what I was talking about. And you don't.