Nu e vorba defapt de cum stau lucrurile în realitate, ci de felul în care realitatea te face să te simţi, de felul în care răspunzi la ea. De exemplu, faptul că Amy are probleme cu alcoolul şi cu alte droguri şi nu-şi poate susţine concertele este, în esenţă, un lucru trist. Dar dacă nu te interesează absolut deloc Amy, poţi trece mai departe fără să ai vreo problemă.
Impresii
Când mă plimbam cu Cofy m-a abordat o fetiţă. Defapt, pe Cofy, mai mult decât pe mine. Mă întreba de ce se sperie şi ce caută când se oprea să miroasă iarba. Era frumuşică foc şi-avea zulufi aurii.
Când m-am întors de la plimbarea fără Cofy (aia cu: „singură !?!?!??!?! dar e 12!!!”) am văzut că am nisip pe picioare. Oraşul e plin de nisip. De la pavele.
Încerc să găsesc soluţia pentru a păstra optimismul aşa cum îţi păstrezi tabieturile de dimineaţă. Adică să fii mereu optimist, aproape involuntar. Cum te înveţi oare să fii aşa?
2 comentarii:
Cred ca de la o anumita varsta nu mai conteaza atat de mult optimismul..cat taina de a intelege si accepta ca viata nu poate fi subjugata intre niste planuri...surprizele sunt la tot pasul si..planurile se dau epste cap..
'Va fi bine' ...de la un moment dat in viata nu mai pare credibil ..desi poate pur si simplu 'Va fi cumva' .. e mai trainic..caci cumva tot va fi..si cum vor denatura lucrurile doar atunci vei afla..oricat de mult am incerca sa ne programam viata.
Cred ca singurele care mai conteaza in haosul asta, sunt valorile proprii. Cand ai valori solide, vantul nu te poate bate prea departe..
poate asa e mai usor sa te bucuri de clipa. si poate asta e singurul optimism pe care il putem avea cu adevarat.
Bine...nu neaparat optimism. Hai sa spunem ca incerc sa caut modalitatea prin care sa nu pic la nivelul solului ori de cate ori se intampla ceva. Modalitatea prin care atunci imi amintesc ceva principiu, inspir, ridic iar privirea si merg mai departe
Trimiteți un comentariu