Jocuri

Era din vremea în care analfabetul simţea nevoia să strănute.

"Spune-mi, Winston, cum îşi exercită un om puterea asupra altui om?

Winston se gândeşte puţin, cu ochii în tavan, apoi zice:

— Făcându-l să sufere.

— Exact. Făcându-l să sufere. Ascultarea nu ajunge. Dacă nu-l faci să sufere, cum poţi fi sigur că ascultă de voinţa ta şi nu de-a lui? Puterea constă în a-l umili in a-i provoca durere. Ai putere atunci când rupi conştiinţa omului în bucăţi, iar bucăţile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuţi le hotărăşti."

Era din vremea în care În noi există ceva patogen ce se transformă uneori în ceva rece. Salvarea vine o dată cu vântul. Te-am şantajat ca să jucăm un joc. Ai rămas uluit că am adus şi puţin whisky. Mi-ai cântat la tamburină. [ 2009]

Avem de ales între libertate şi fericire; marea majoritate alege fericirea.

Poate e de la cafea. Poate e de la faptul că am citit în balcon până ce efectiv n-am mai văzut literele. Poate că mi-am obosit ochii prea tare. Transpiraţii reci. Poate că e cald, sau poate m-am speriat. Nu m-am speriat.

De obicei îi era foarte clară cauza ce-o făcea să ajungă aici. Era ori o dezamăgire, era ori un vis ruinat, era ori vreun gând că are să rămână pe veci în acelaşi loc. Acum însă era confuză. Totul era confuz.

O urmărea deseori ideea că oricând, la orice pas, i se poate înfinge în craniu, în ceafă, un cuţit mare şi ascuţit. Atacatorul, mereu, un bărbat de vârsta a doua, brunet, cu dinţii stricaţi şi fără nici o expresie. Ştia că sunt şanse extrem de mici ca lucrul acesta să se întâmple. Dacă se întâmpla, se întâmpla oricum afară sau în scara blocului. Dar frica o cuprindea şi în casă, în balcon, când stătea la birou sau când mânca. Era conştientă de cât e de aberant, iar asta o făcea să se gândească la faptul că problemele psihice pe care credea uneori că le are nu erau pure fabulaţii. Frica aceea era simţită cu adevărat. Să fi fost de vină oare acele cuvinte trecute asupra cărora ochii îi căzuseră din întâmplare? Să fi fost faptul că nu se recunoştea acolo? Că atunci reuşise să şteargă trădarea cu buretele pentru ca apoi să-şi strige sentimentele în gura mare? Sau să fi fost faptul că îşi dădea seama că a pierdut puterea aceea iar acum n-ar mai fi făcut la fel nici în ruptul capului? Toate gândurile astea îi dădură o ameţeală uşoară. Durerea sâcâitoare de cap nu-i dădea pace. O enerva mai ales faptul că ştia că şi durerea şi transpiraţiile ar dispărea dacă ar reuşi să se calmeze şi să nu se mai gândească la nimic. N-avea să reuşească prea curând. Starea asta era de obicei starea pe care o avea înainte să decadă.  Era starea pe care o avea de obicei înainte să renunţe la lupta pentru viitor şi pentru sine. Cumva însă ştia că de această dată se afla într-un soi de vis urât şi intens, care avea însă să se sfârşească lăsând-o în acelaşi loc de unde a luat-o. Nu era nici un pericol. Ipoteza asta îi mai liniştea vâjâitul din interiorul craniului.

Îşi întinse clăbucii săpunului până la cot, în parte fiindcă îi plăcea parfumul, în parte fiindcă simţea nevoia să simtă apa rece pe piele. Se gândea că i-ar face extrem de bine să se scufunde într-un bazin adânc de 10 metri, plin de apă cristalină. Ar fi o alunecare lină, până la fund, răgaz pentru alungarea oricărui gând, ca apoi să urmeze o izbucnire energică asemeni unei mici renaşteri, la suprafaţă.

Îşi puse maieul negru şi ieşi afară preţ de câteva minute. Ştia că nu sunt stele pe cer iar răcoarea de afară nu avea să o ajute cu nimic odată ajunsă înapoi.