Leapsa

Poate că nu e destul de târziu sau poate n-am băut suficientă cafea. Şi de aia nu ştiu cu ce să încep. Rareori accept provocări. Din prea multă comoditate, probabil. Dar azi m-am tot gândit la idee şi mi-am dat seama că ar fi o interesantă trecere în revistă. „Începutul”. Frecventam demult un chat străin – cred că a fost prima mea întâlnire mai serioasă cu mediul acesta. Eu îmi exersam engleza şi mai schimbam câteva idei cu puţinii oameni ce mi se păreau ok acolo. Dintre ei, mi-am făcut un amic de peste mări şi ţări cu care am vorbit destul de mult timp. Apoi, din ce în ce mai rar, până când am uitat parola şi contul (nici nu se putea mai stupid de-atât). Mi-ar fi plăcut acum să ştiu de el, mă ia o anumită nostalgie gândindu-mă la vremurile acelea când socoteam diferenţa de fus orar sau mă miram când descopeream că aveam vreo pasiune comună.

Cam prin aceeaşi perioadă începusem să frecventez şi un chat românesc unde m-am „izolat” însă, după puţin timp, în room-urile cu trivia.

Apoi a fost site-ul unde am început să mă prostesc cu scrisul – www.jurnale.ro. Mă prosteam cu scrisul şi mă hrăneam cu cuvintele altora. Şi-acum trec pe acolo, cu toate că la ora actuală e mai degrabă un lac plin de plastic şi gunoaie ce sufocă cei câţiva nuferi rămaşi. Cel puţin trei persoane de acolo mi-au rămas extraordinar de dragi. Acum, forumul unui post de radio străin (www.radioparadise.com - postul de radio e din America, dar e ascultat online în toată lumea) şi pagina de chat a unuia românesc – www.radio3net.ro, unde majoritatea îmi sunt dragi. Feisbucul, căruia i-am recunoscut într-un final partea practică – mă pune la curent cu muzică, evenimente, concerte, cărţi, poezii. Ah, da, şi cu ce-au mai făcut sau pe unde-au mai fost oamenii pe care-i ştiu. Puţin de tot, şi www.flickr.com, care mai mult mă face să conştientizez că sunt o persoană invidioasă.

Asta aşa, ca o trecere în revistă.

Eu încerc să nu văd punctele slabe ale internetului. Este, la urma urmei un soi de unealtă, pe care o foloseşti dacă vrei, cum vrei. Bineînţeles că te pocneşte peste ceafă prostia afişată şi prin ungherele netului (sau mai bine zis, în rândurile din faţă?), dar e ca o oglindă a ceea ce este în realitate, aşadar n-ar trebui să fie nimic de mirare.

Revin însă la oameni. Despre indivizi vreau să vorbesc, mai puţin despre comunităţi. Despre unul dintre ei am scris în început. Bineînţeles că nu e singurul. Am făcut un soi de inventar. Dintre cei cunoscuţi pe diferite căi, pe internet, m-am întâlnit „face to face” cu 7 oameni (dacă n-am uitat cumva pe cineva). Cu unii doar pentru o cafea, cu unii doar pentru o bere, cu unii doar pentru un vin fiert, cu unii doar pentru un ecler, iar cu alţii pentru mai multe cafele şi pentru mai multe beri. Unii mi-au rămas prieteni, alţii s-au pierdut pe drumurile lor. Aspectul acesta e cel mai important din toată chestiunea. Oamenii. Mi-am zis de multe ori că aş fi dat la schimb câţiva dintre cei care sunt aproape de mine – în spaţiu – pentru cei care mi-au devenit aproape aici, prin cuvinte, idei, muzici, fotografii. Mi-era ciudă deseori că nu găsesc pe stradă aşa oameni cum găsesc uneori aici. E o comunitate mult şi ai de unde alege.

„Năzbâtii”...nu ştiu să fi făcut, sau poate că nu ştiu exact la ce se referă termenul. Mă atingeau unele cuvinte maliţioase, ce-i drept. Erau în stare să-mi alunge vreo stare de bine pe care o aveam. Mă dezamăgeau, mă întristau sau mă descurajau. Pe de o parte, ori fiindcă sunt eu mai sensibilă, ori fiindcă după cuvinte mereu văd totuşi o siluetă omenească.

Influenţa unora dintre cei pe care i-am cunoscut aici a fost mare. Unii, prieteni în sensul (meu) tare; alţii, mentori. Înţeleg sensurile acestor cuvinte şi totuşi nu le schimb. Nu exagerez cu nimic.

M-a învăţat câte ceva, netu’ ăsta. Ori am avut noroc, ori am ştiut să aleg.