“Am auzit odată o vorbă: ia de la viaţă şi pe urmă plăteşte. Unii iau fără să plătească nimic, niciodată. În schimb, eu am plătit fără să iau. Înţeleg însă că nimeni nu te iartă când eşti slab. Doar te uită.”
Normal că m-am supărat. De ce să vorbească despre mămăligă atunci când face cafea?! Data viitoare i-o pregătesc arsă, aşa, de 20 de minute.
Astăzi a fost o zi gri cu nori. Cu aer greu. O zi care prevesteşte ceva rău, de obicei, prin filme. Nu ştiu dacă atmosfera era apăsătoare sau doar eu o simţeam aşa. Ploua ciudat în parc. Tot ciudat şi faptul că magnolii aveau înflorite vreo trei flori. Iar de prin ramuri se-auzea un fel de piu-piu ciudat şi nu-mi trece prin minte ce păsări or fi fost. Am lipit abţibildul cu Hello Kitty pe coperta caietului. Singurul motiv, fiindcă l-am găsit în cartea luată de la bibliotecă. E pe fundal alb, are conturul făcut cu un sclipici gri iar fundiţa cu sclipici roz. Detalii.
Tot azi şi tot apropo de cărţi, mi-am luat Luni de fiere, cu toate că mi-am zis după Copilul divin că n-am să mai citesc nimic de la el. Pe spate zice aşa: „Autorul tratează criza cuplului modern, sătul de monogamie. Oare este bine să trăim în convenţia de a fi împreună cu jumătatea până la capătul vieţii, cu riscul de a ne distruge reciproc?” Nu-i aşa?
Prin bucătărie, dimineaţa, amintindu-mi de Copilul divin, mă întrebam dacă aducerea pe lume a unui copil ţine mai mult de egoism decât de toate celelalte. Dar nu mai am acum stare de.... Ştii? Mi-e somn.
Ieri lângă ghena de gunoi era un pui de mâţă. Era negru şi slab. Mic şi tare slab. Era cât o palmă. Dar avea, cumva, energie să se joace prin praf şi pietricele cu o bucată de staniol galben. Iar asta mi-a amintit de Eleonora. S-a uitat la mine mirat cu ochii lui mici şi apropiaţi. Apoi şi-a văzut de joacă.
Ieri aproape că am avut o criză. Sau un atac de panică, mai bine zis. Nu mai ştiam nimic. Mă întrebam unde sunt şi cum se poate aşa ceva, mă întrebam cine sunt (eu sau ei) şi-mi afundam capul în pernă mai mult şi mai mult, repetându-mi “dormi, dormi, hai dormi. One mississippi, two mississippi, three mississippi, four mississssippi....four...five mississippi, six mississippi, seven...” Minciuna nu poate ţine prea mult, sunt conştientă. Mă mir că a ţinut atât. Mi-e somn. Dar mi-a făcut bine, m-a lăsat să-mi văd de treabă zilele astea. Rău mi-a făcut să amestec. Cele două planuri. Dar aşa am văzut şi eu cât e de mare diferenţa. Cât e de mare diferenţa.....cine sunt ei??? O Doamne, cât e de mare!
Era cât pe ce să iau tricoul azi în parc. Mare greşeală ar fi fost.
ps: chestia aia mai dureaza, cum am obiceiul sa aman lucrurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu