We can be heroes just for one day

"Imagine a happy group of morons who are engaged in work.
They are carrying bricks in an open field.
As soon as they have stacked all the bricks at one end of the field,
they proceed to transport them to the opposite end.
This continues without stop and every day of every year
they are busy doing the same thing.
One day one of the morons stops long enough
to ask himself what he is doing.
He wonders what purpose there is in carrying the bricks.
And from that instant on he is not quite as content
with his occupation as he had been before.
I am the moron who wonders why he is carrying the bricks."
- suicide note -

Ştiu că trebuie să iau o deicizie. Cât de repede. Şi, spre binele meu, definitivă. Mă sperie că nu există cale de mijloc. Cobor cu speranţă. Dar în cutia poştală nu este nimic. Doar praf şi-o pânză de paianjen. Înapoi, urcatul scărilor până la etajul 3 pare infernal. Puteri nu mai sunt...

Mirror..mirror... de ce am căzut iar?

„Una dintre cele mai puternice discrepanţe între senzaţii este aceea dintre răcoarea umedă a toamnei târzii şi ploioase şi adăpostirea la căldura casei, după o plimbare de nevoie printr-o astfel de vreme. Îmi place nespus sentimentul pe care-l ai când încep să ţi se încălzească oasele.

Sometimes I remember the shape of his lips, and how I used to kiss them. The way he used to sing or smoke. The way we held hands or the way he used to look at me. And how I was feeling in his arms. And the smell...especially the smell of his skin...” Scrieri anonime, Sinaia, 1992

Nu strig, nu spun, nu arăt, nu mişc. Mi-am zis că e mai uşor să mă las în vârtej. Nu mai încerc nimic.

Nu înţeleg multe lucruri. Nu înţeleg oamenii, acţiunile pe care le fac sau vorbele pe care le spun. Să fie semnele vreunei patologii antisociale?

Aici e frig, inima palpitează, corpul e îngheţat şi amorţit. Somnul e ca o mică moarte.

p.s.: Don't, if you don't know know what I was talking about. And you don't.

"Sunt frânt"

"Anii copilăriei i-am petrecut visând la mulţi „dacă”, având violente răbunfiri pline de nervi cu „de ce”. Acum plâng cu sughiţuri până adorm întrebându-mă de ce mi se întâmplă mie toate astea. Cu unele m-am obişnuit, însă asta nu înseamnă că trebuie să mi se tot dea până ajung să îngenunchiez ca apoi să mă strivesc de pământ. Vin altele, şi iar altele, şi mereu altele. Parcă totuşi e prea mult.  Într-o bună zi n-am să mă mai pot ridica.

I have nothing anf that is why I try to get joy from a flower or a leaf or even a stone. Nu ştiu dacă e o capacitate cu care m-am născut sau pe care mi-am format-o în timp, de nevoie.

De câte ori n-am vrut să adorm mai repede fiindcă speram că atunci când mă voi trezi, voi realiza că totul a fost un vis urât şi că lucrurile sunt defapt exact aşa cum ar trebui să fie? Acum nu mai am puterea asta. Prea multe dimineţi dezamăgitoare. Astăzi, de exemplu, ochii mi-erau cât cepele însă movul pereţilor şi îngeraşul alb m-au liniştit...

Stop crying. Please stop crying. If you’ll stop crying you’ll fall asleep faster and you won’t know about anything for a little while. Maybe you’ll dream about something nice and you’ll wake up with a smile on your face.

Întoarce perna. Faţa asta e prea udă.

Cum de unii te apreciază aşa mult iar mulţi de lângă tine nu văd? Aşa cum Dumnezeu i-a arătat lui Knulp scopul, aşa aş fi vrut să-mi arate mie frumosul, azinoapte."

                                                                                                                        Scrieri anonime, 1996

Please take me far, far away.

I. Factorul declanşator de astăzi a fost mirarea stupidă şi copilărească în faţa lipsei de diplomaţie, a lăcomiei şi a nesimţirii. Cum face Cofy uneori, şi-şi înclină capul pe-o parte. Aşa şi eu astăzi. Mă pocneşte peste ceafă un astfel de moment, când văd că nici o limită nu mai există. Toată societatea asta şi toţi oamenii ăştia mă sleiesc deseori de puteri. Mă fac să mă închid mai mult şi mai mult în mine.

Partea bună e că am cafea. Partea proastă e că nu mai am multă.

Astăzi m-am supărat şi pe biluţele din cartofi şi conopidă care n-au ieşit aşa cum voiam eu.

Să nu-mi mai bat sufletul de...? am I vain?

Don’t you know little fool? you never can win. Use your mentality, wake up to reality.(From Ella’s You’ve got under my skin)

II.

Nu ştiu de ce unii oameni se autodistrug. Nu ştiu de ce unii oameni distrug ce au în jur. Zic eu, cu bună-ştiinţă. De ce spun cu bună ştiinţă? Fiindcă nu pot crede că nu sunt conştienţi. Sunt conştienţi la distrugerile altora. Oare să nu fie conştienţi la distrugerile făcute de ei înşişi? Dar...e aceeaşi acţiune...aşadar...cum poţi fi un conştient inconştient? Ani de reflectat. Şi tot nu am înţeles.

Mi-e greaţă.

III.Am mai făcut cafea. O a doua cană aşteaptă pe birou. E, de fapt, pentru dimineaţa de mâine, dar nu ştiu, zău... Astăzi am băut cel puţin trei căni de cafea. Am mâncat cel puţin patru nectarine. Am mâncat mai mult de cinci zmeure. Am încercat de mai mult de şase ori să-mi ţin lacrimile. Îmi spun că...e posibil ca un ţânţar să se ascufunde în cafea şi să-l beau fără să ştiu. De asta şi cireşele sunt mai ieftine acum decât vişinele. E posibil să nu mai fie de post. Iar azi,în piaţă, roşiile se vindeau cu 1,99 RON kilogramul. Iar în hala de carne, la etaj, s-a deschis o firmă de „catering”. Am râs mult azi în piaţă.

„People hurt people” se întâlneşte mult mai des decât „people help people”.

Vine o uşoară adiere de vânt iar de afară se-aud măturile din nuiele ale măturătorilor. E un sunet liniştitor. Mereu a fost, pentru mine. Am spus? Sunt pe balcon. Îmi port şosetele acelea lungi, dungate. Negru, maro, gri şi portocaliu. Până la genunchi. Şi de răcoare, mai mult de ţânţari. Un fel de masă. Şi un fotoliu-colţar pe care l-am adus ieri şi-am păţit asta:

Înţeleg egoismul, ce nu depăşeşte o anumită limită. Sau oare e doar pragmatism?

Înţeleg şi minciuna. Ce nu depăşeşte o anum.........

Înţeleg şi prostia. Ce nu depăşeş.............................

Înţeleg şi răutatea. Ce nu dep..................................

Înţeleg şi vanitatea. Ce n.........................................

Înţeleg şi arogan......................................................

Înţeleg şi org...........................................................

            Oamenii?

„Depăşeşte-ţi limitele” nu e întotdeauna ceva pozitiv, din păcate.

Mă gândeam mai devreme că dacă şi gândul acesta gri care nu-mi dă pace de dimineaţă devine realitate...atunci...atunci...o să-mi fie şi mai greu. Mult mai greu.

Dacă aş fi fost bărbat, mi-aş fi lăsat barbă. Lungă. În semn de protest. Un vecin ce locuieşte la blocul de alături care poartă barbă lungă. Şi uneori bocanci. Merge des cu bibicleta. Acum câţiva ani era altfel. Total altfel. Dacă atunci cobora din maşini luxoase, purta blugi sau cămăşi sau sacouri sau pantofi, dacă atunci purta lanţ de aur la gât, şi brăţară, şi era ras şi frezat tot timpul, acum e îmbrăcat în treninguri, are barbă, ochii i-s parcă mai adânciţi iar iarna poartă un fes simplu, negru. Nu pare neîngrijit, nu pare trist, nu pare îmbătrânit, nu pare sărac. Pare schimbat. E schimbat. Şi poartă un nor misterios în jurul lui. Mă întreb mereu când îl văd, ce a determinat schimbarea aceasta. Şi cum o fi cea interioară?

Aş putea merge mâine dimineaţă în parc doar dacă aş sta trează toată noaptea. Asta ar însemna încă 4 ore. 4 ore sună puţin, însă ultimele două vor fi cele mai grele. Aş vedea răsăritul de aici. Hm?

Uneori, întunericul mă sperie.