After.

Dacă am de ales, şi în ultimul timp am(cel puţin în ceea ce priveşte cafeneaua), aleg masa din colţul din stânga, de lângă hol. Cafeaua e mereu fierbinte.

„Nu, fac lucrul ăsta fără frică.”

Dragă G., trebuie să fiu sinceră şi să-ţi mărturisesc faptul că mă amuză grija ta pentru mine în privinţa aia. Dar mai trebuie să specific un lucru pe care sper că îl ştii deja. Nu sunt îngâmfată şi nici nu-mi port nasul pe sus.

„Ar trebui scos din dicţionarul propriu cuvântul dacă.”

Poza este extraordinară. Tu ai facut-o? Ghetele acelea care bănuiesc că sunt grele, nu impun mare dificultate. Nu prea există dificultăţi atunci când eşti copil. Sau n-ar trebui să fie... Şi-mi imaginez că au multe hăinuţe pe ei, exact aşa cum avea Ciprian la ţară, de mă miram cum de el e roşu în obraji pe când mâinile mele erau vineţii. Frumoşi copii, frumoşi căţei, frumoase amintiri, cele ale copilăriei la ţară.

Mi-am spus că iau decizia de a citi până la capăt sau nu o carte după ce trec de pagina 50. Noi doi, să ne fi petrecut vacanţele copilăriei la ţară...pfiuuu! ce-ar fi ieşit. Eu aş fi fost, probabil, copilul sfios şi temător, iar tu m-ai fi împins mereu să-mi întrec limitele. Aş fi intrat şi în pădurea în care n-am intrat niciodată fiindcă mă speriam de pânzele mari de paianjeni de pe primele crengi ale copacilor. Am fi alergat după fluturii aceia mici şi mov şi ne-am fi înţepat în plantele acelea cu ţepi. Şi m-ai fi lăsat să câştig la fotbalul cu mingea roşie, spartă. Oare am fi avut ghete tot aşa mari? Văd că ai început şi tu să te semnezi cu „G.” Iar asta mă face să zâmbesc.

Am dus ieri la bibliotecă două cărţi. Pe care nu le-am citit. Pamuk. Pe una doar până la jumătate, pe una până pe la pagina 20, cred. Mi-am luat jurnale. Pavese şi Virginia Woolf. N-am găsit ce căutam eu, şi-am mers pe mâna bibliotecarei. Alta, nu cea mărunţică. Cea mărunţică povestea despre motanul ei, cum şi-a fracturat o lăbuţă şi cum nu mai poate sări de pe geam afară. Spunea că nu a dormit prea bine noaptea precedentă, fiindcă-i miloasă şi îl ducea afară de fiecare dată când avea motanul chef. Ghiţă, soţul, urma să îl ducă la doctor. Oricum, jurnalul care-mi va rămâne mereu lângă suflet e cel a lui Jeni Acterian. Lectura mă arde şi ea. Văd cum scrie şi simt invidie. Şi totuşi, ajunge la mine, făcându-mă să mă îndoiesc de tot. Şi mă surprind căutând alte răspunsuri. Credeam că sunt mai puternică.

Revin la grija ta pentru mine. Trebuie să spun, totuşi, că e oarecum fondată. Sunt tare pretenţioasă. Tare. E concluzie, nu punct de plecare, deci n-ar trebui să fiu blamată pentru asta.

Cumva, eu nu pot critica oamenii cu realizări mai mari ca ale mele. Mi se pare cumva că nu am dreptul. Şi oricum, ar trebui să avem în vedere un concept: pluralitate. Nu toată lumea place la toată lumea. Lasă-mă să trăiesc, te las să trăieşti. Şi din moment ce avem de unde alege, nu văd unde e problema. Iar dacă marea masă a populaţiei alege anumiţi scriitori, nu-i putem noi dezvăţa prin aruncarea cu noroi în respectivii. Păreri personale.

Am primit ajutor azi de la tatăl a trei fete. Una dintre ele, adolescentă. Am zâmbit. E doar o altă cutumă, mă gândesc. Mereu când mă întreabă mama ceva, răspund sec şi mă ascund. Nu sunt făcută pentru astfel de discuţii. Punct.  

 „Avea insomnii, de la băile făcute pe timp de seară în cafea. Urmărea atunci jocurile făcute de farurile maşinilor pe tavan. Le urmărea cu atenţie, aşa cum urmăreşti rândurile de cuvinte când citeşti o carte. Făcea analizele întâmplărilor şi ofta tot mai adânc.”

Vreau să citesc despre oameni, nu despre poeţi, scriitori, istorici sau... Niciodată nu m-a interesat funcţia, şi văd că la fel de puţin mă interesează şi meseria. Există meseria de poet?

Din ceva de demult: Albul si negrul. Opuse total. Trecere bruscă. Nu reuşesc să-mi dau seama cum e dunga dintre alb şi negru. E albă sau e neagră ?

S-a intamplat. Si-atat.

Priveam străinii. Le făceam poveşti. Îmi imaginam de unde veneau, la ce se gândeau, cine sunt, ce lucrează, ce probleme au, şi unde vor ajunge când vor coborî din autobuz. Lângă cine îşi vor petrece noaptea…. Toţi erau grăbiţi, obosiţi, răciţi şi abia aşteptau să coboare. Numai eu nu. Mie mi-era indiferent.

            După ce am ajuns, am făcut un duş fierbinte, un ceai, şi-am adormit.