La casele cu brazi în poartă
Zăvoru-i tras, ograda moartă.
O candelă-ntr-un colţ clipeşte,
Sporind singurătatea grea...
De-acum şi candela-aţipeşte -
Adormi şi tu, nădejdea mea!
Pe plaiuri, sus, un bucium moare
Şi focurile-s tot mai rare.
Departe-n văi adânci, prin pietre,
Izvorul glăsuieşte-abia...
Dorm toţi în jurui stinsei vetre -
Adormi şi tu, iubirea mea!
În bura de lumină dulce
Coboară luna să se culce.
Tăcerea aripa-şi desface,
Ţinând pământul tot sub ea...
Pământ şi ceruri dorm în pace -
Adormi şi tu durerea mea!
miercuri, 29 august 2012
luni, 27 august 2012
joi, 23 august 2012
Caiete II
Prea multă oboseală şi prea multă cafea. Azi am clacat. Am
căzut jos şi-am plâns. Dimineaţă am avut o pată albă în memorie iar apoi, toată
ziua, trupul îmi tresărea la orice zgomot, iar inima îşi accelera bătăile.
p.468, 17 august. Cesare Pavese
„Acesta este bilanţul anului care nu s-a sfârşit încă, pe
care nu-l voi mai sfârşi.
Te miră că ceilalţi trec pe lângă tine şi nu ştiu, atâta
vreme cât şi tu treci pe lângă alţii şi nu ştii, nu te interesează care este
suferinţa lor, cancerul lor ascuns?
18 august
Lucrul de care te temi în cea mai mare taină se întâmplă
întotdeauna.
Scriu: o Tu, ai milă. Şi apoi?
Ajunge puţin curaj. Cu cât durerea este mai determinată
şi mai precisă, cu atât instinctul vieţii se zbate, şi piere gândul de
sinucidere.
Părea aşa uşor când te gândeai la asta. Şi totuşi sunt
atâtea femeiuşti care au făcut-o. E nevoie de umilinţă, nu de orgoliu.
Toate acestea te scârbesc.
Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie.”
Mă gândeam
la milioanele de schelete ce zac în pământ. Milioane, poate mai mult...schelete...oase.
Fac pământul impur. Tone şi tone de oase.
’66, 15 ian.
Cioran.
“Dacă nu m-aş
stăpâni, aş face, cred, o criză de plâns fără
motiv. Adică fără motiv aparent,
căci lacrimile acestea ar izvorî, ca să vorbesc ca Dra. Lespinasse, din toate clipele vieţii mele.”
Uneori
am impresia că devin egoistă (mai egoistă) şi că perna scoate sunete ciudate.
Iar
mă arde dorinţa de a locui la un capăt de sat, să produc doar cele două roşii
ce mi-ar trebui acum. Dar apoi îmi spun
că mi-ar trebui şi o găină care să facă ouă pentru micul dejun, iar găinii i-ar
trebui grăunţe, iar pentru grăunţe ar trebui pământ...şi tot aşa, până se
năruie tot.
Mi-e
uşor dor de moliile lui Călinescu.
“O minte
bolnavă, roasă de obsesii, nu se poate salva decât prin suspendarea temporară a
gândirii, printr-o cură de idioţie.”
“[...] disperare sterilă ce mă uzează [...]”
Dacă
C. vrea deşert, eu vreau sat. Margine de sat. A se înţelege. Margine de sat.
Ser
fiziologic. Desene animate. Presiune atmosferică scăzută. Ceai, cafea şi
covrigei. Optimism zero. Soluţii zero. Nu văd nici o ieşire din situaţia asta. Lumânările
tot nu au fost aprinse.
“Boala e cea mai
mare invenţie a vieţii.”
“Ceea
ce face o carte să fie interesantă e cantitatea de suferinţă ce se găseşte în
ea. Nu ideile, ci zbuciumul autorului ne atrage: strigătele, tăcerile, impasul,
zvârcolirile lui, frazele încărcate de insolubil.” (!)
“inapt pentru
mântuire”
“Mongolia, ţara
pe care o iubesc pentru că are mai mulţi cai decât oameni.”
“să sufere
inutil şi la momentul nepotrivit”
“aparent în
regulă cu toate, în realitate cu nimic”
Unele pagini se desprind, aproape că
zboară şi-mi produc şi mie un rău aproape fizic.
18 iunie. “După
o săptămână de timp frumos, ce bucurie să contemplu cerul înnorat! Azurul permanent
m-ar face să înnebunesc. Am o nevoie fizică de nori. De altfel, mă armonizez cu
ei automat: norii sunt eu.”
„Şi Kleist, şi Rudolf (eroul de la Mazerling) – caută şi
găsesc femei împreună cu care se sinucid. Ce pot să însemne aceste propuneri de
sinucidere în doi? Să fie teama de a muri singur, sau, mai curând, nevoia de
a-ţi curma zilele în acea plenitudine
ce trebuie să preceadă moartea împărtăşită?”
„Cine eşti? Sunt omul
pe care totul îl deranjează. Vreau să fiu lăsat în pace, să nu-mi poarte
nimeni de grijă să nu-i pese nimănui de mine. Încerc să-mi atrag din partea
celorlalţi o indiferenţă totală. Şi totuşi...
Totul pe lume mă oboseşte, totul. Continui totuşi. Am,
până şi eu, porniri de luptător. Mă opun slăbiciunilor mele, îmi suport starea
de sănătate, mă suport.”
„Nu sunt capabil decât de-o singură formă de curaj:
curajul de a nu spera. (Măcar atât!)”
Reminder: de scris textele ascunse şi de trimis lui G.,
pe baza:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)