În momentul în care am lăsat telefonul jos m-a cuprins un tremurat nervos și-am început să plâng cu sughițuri. Motivul nu e important. Important e că imediat a venit Cofy, a început să mă lingă pe față, și-apoi s-a culcușit lângă mine. Azi-noapte am încercat să am și eu grijă de ea, și-am mi-am ținut mâna pe căpșorul ei cât a ținut furtuna. Îi e frică de tunete de când era puiuț, cu toate că mereu îi zic că ele-s afară și departe în sus.
Acum iar plouă. Am fost până la magazin când picăturile erau încă mici și puține. Aveam tricoul ăla larg și părul strâns sus, cum stăteam prin casă. Mă picura pe gât și pe șira spinării iar senzația îmi plăcea enorm.
In this empty house...in this quiet night... I’m drinking coffee. Făcută cu jumătate de 3 în 1 latte, jumătate de cappucino hazelnut, jumătate de pliculeț de zahăr și cam două lingurițe de ness.
Mă văd uneori ca o larvă de fluture (aș zice o altă vietate mai urâtă, dar nu mai știu ce crește în cocon) care stă într-un colț și încearcă să crească. Doar că la mine... Dar plouă iar. Și cafeaua s-a terminat. Și mi-e groază să mă întorc în pat. Nu așa devreme. Nu cât încă mai am luciditate. Mai încolo, când somnul o să mă apese mult, mult.
Nu mi-a plăcut ziua de azi căci n-am putut face nimic. Sărbătoare.
E gata și a doua cană de cafea, dar tot degeaba. Parcă nimic nu mai e la fel. S-a oprit și ploaia. Iar acum, o noapte albă, fie pentru stat la discuții, fie pentru învățat, fie pentru hoinărit, mi se pare de neatins. Odată, obișnuiam.
Dacă în loc de mulți alți dacă erau alți dacă, poate lucrurile stăteau altfel acum.
Get up and be strong!
