Last. Goodbye year

„Bun, am zis eu. Pizza. Un lucru mărunt, dar bun pe-o noapte ca asta.” N.H., T.s.,2005

„Era totuşi la fel de frumoasă, dar trăsăturile feţei erau mai accentuate şi, de asemenea, ceva se schimbase în atitudinea ei. Avea în privire o fermitate şi o strălucire pe care nu le mai văzusem până acum. Ophelia nu mai era fată. Devenise femeie. Părea însă obosită, epuizată chiar[…]cu toate acestea, în semiîntunericul camerei mi s-a părut că strălucea.” Y.A., F., 2003

“În felul acesta scuz pe omul inferior care se uită la mine cu suficienţă şi umor. Şi el n-ar vrea să fie eu.

Poate că dacp egoismul acesta e absurd, el explică totuşi de ce ne împăcăm toţi cu soarta care ne-a fost hărăzită.” G.C., C.o., 2003

„Am stat la poarta casei lui poate mai bine de un ceas. Înfloreau mereu liliecii, îmbătând noaptea oraşului acoperit de stele. Răsărea într-un adânc de cer şi luna printre biserici de fum.” I.T., M.u., 1990

Madrugada - Quite Emotional
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Despre ceai am zis, depsre cană la fel; despre muzică şi nopţi nedormite, nu mai zic.

[Când îl aud pe Bowie la radio zâmbesc şi mă ia dorul de vremuri trecute şi mă bucur]. Despre poze, lipici, telefoane, turtă dulce. Despre cald şi frig şi flori şi ţurţuri. Ori am zis despre tot ce se putea zice, ori nu mai văd.

Stau cu nasul în cana mare cu ceai, mi se înfierbântă palmele, privirea mi se pierde într-un colţ, muzica linişteşte iar eu îmi amintesc. De şcoală, de bac, de emoţii, de mama atunci, de gânduri, de vacanţă.

Şi-atunci ştiam că nu prea există asemenea ciudăţenii precum concluziile. Dar cu toate astea întrebam şi balansam. Deveneau puţin mai clare, paradoxal. Acum cred ca mi-am pierdut energia. Le păstrez în interior şi acolo-şi poartă bătălia. Aş pierde firul dacă aş încerca să le transform în cuvinte.

Sau poate s-au terminat sau am ajuns în imposibilitate.

…

Ultima zi a anului nu putea să fie mai proastă ca asta. dimineaţă plină de nervi ce s-a soldat cu……

Încep să curgă mesajele de an nou. Mie personal îmi pare o noapte ca oricare alta, iar cuvintele astea îmi par puse la comandă, îmi par că nu au nici o esenţă. Pentru idei precum este iertarea sau speranţa n-ar trebui o zi specială. În luna mai de ce nu trimite nimeni mesaje aşa?

Iar palmele primite în timpul anului ar trebui într-adevăr iertate, dar nu uitate. Să ne mai înţelepţim pentru viitor şi să nu primim aceleaşi lovituri.

Să-mi scriu în fiecare zi gândurile, pentru 20 de minute. Uite ce iese. O harababură totală, un amalgam de neînţeles. Care atrage bineînţeles critici. Fiindcă lumea nu priveşte ansamblul, ci punctul.

Să se formeze solzi. Mulţi, mulţi solzi. Să mă acopere cu totul. Vor fi de-un verde străveziu, ca şi aripile acelei gângănii ce s-a odihnit pe nasturele paltonului, în toamnă, în parc. Lumina portocalie a lampei mă face totuşi să zâmbesc, fiindcă-s prostuţă. Iar becurile-mi par obiecte tare frumoase când sunt aprinse.

“27 nov.1954  Trebuie să ne facem a crede în realitatea decorului.

2 feb.1956   Există un soi de lună de miere între trup şi suflet în copilărie şi până în jurul vârstei de douăzeci de ani. Mai târziu simţim povara legăturilor acestei căsnicii extraordinare.

24 aug. 1958  Vremea se răcoreşte. Noaptea, câte un greier doi se refugiază în casă.

14 ian.1965   Vederile lui despre viaţă şi moarte nu sunt vesele. Suntem, spune el, prizonieri într-o mică temniţă ambulantă care nu are decât două ferestruici, ochii, ca să vedem creaţia.”

Fiindcă am vrut să fac o baie lungă să mă cureţe de gânduri, am luat o carte la răsfoit. J.G.

N-am vrut clăbuci, ci apă limpede. Pielea nu-mi mai era albă, ci roşie. Mult abur. Acelaşi joc cu moartea, aceeaşi ameţeală. Aceeaşi stare de bine în apa fierbinte. Unele citate sunt scoase din context.

Dezamăgiri şi azi. Din partea tuturor. A lor şi-a mea că nu pot sta de-o parte. De s-ar termina aici. La miez de noapte am să beau o şampanie ieftină şi-am să zâmbesc forţat să mă prindă aşa miezul.

Dar pe 2011 îl aştept cu destul drag de neînţeles.

la urma urmei, aici doar scriu - part IV

culori

31 Decembrie 2007

Nu stim mare lucru….si oricat de realisti si rationalisti am vrea sa fim, tot la noroc jucam. La urma urmei, cu privire la ce am putea fi siguri vreodata? Si….din pacate…sau…bine, hai sa zicem ca e putin ciudat doar…sau poate nu-i asa la toti…eu parca sunt sigura mai mult de ceilalti decat de mine. Cum vine asta oare?

Iar muzica clasica imi da imaginea unei pajisti verzi, cu flori micute ici colo, si-o fetiscana naiva tare de tot, blonda, cu o bonetica azurie pe cap….si meri infloriti. Liniste, dar liniste oarecum stearsa…

Uff si cat e de greu atunci cand trebuie sa decizi si habar n-ai ce-i cu tine…toate variantele dor, chiar si nealegerea. Trebuia sa dea si o solutie la asta

Tu cand nu stii ce sa faci, ce faci?

Am pierdut oare chiar tot? incercand sa gasesc motive pentru care sa ma intorc impotriva…

Da, vad, si asta mai adauga un ciob. Dar nu-i totul…si dai si dai….Ce sa fac cu toate alea? Ar insemna sa raman tacuta pe veci. Altfel toata vraja se rupe. Nu pot ramane tacuta pe veci. Revin insa, din nu stiu ce motiv.

Cum m-as simti pe un pat de spital asteptand o operatie de transplant de inima? Sunt multi pui pe lumea asta. In ochii celorlalti, unul mai penibil ca altul. In ochii lor, totul. Ar bate chiar si inafara mea…ce ciudat…Singura…Tehnic. Inima este insa numai un organ tehnic. Inima singura. Inima cu care zicem ca simtim e un complex ceva…adica…trebuie sa fie mai multe. Iar la subiectul asta…Done.

Am momentele mele, ai sa ma ierti. :)

Trebuiau multe, dar n-au fost. Timpul inapoi nu se intoarce. Si nici ce-a fost de-atunci pana acum nu mai pleaca.

Stiu ca pot fi destul de simpatica atunci cand vreau. Imi cunosc trucurile care ma ajuta. Ipocrita de mine!

But i'm scared of the moment when the spell will be broken…

Si puful din toata asta….ti-l aduci aminte? Cand ne invatam unul pe altul tot felul de biscuiti? Ce incurcaturi am provocat totusi….Acum ma doare clair de lune…iar cand vad oameni cu zambetul pe fata ma intreb daca intr-adevar sunt fericiti….De la frig, mi se fac mainile aspre…

De ce lumea loveste la randul ei cand e ranita? Se antreneaza! Mi-e frica sa nu raman asa. Imi par rea, si stiu ca risc sa-l fac cliseu…100% nu pot fi in nici o parte. Sunt zgariata pe mana..de Cof probabil. Un semicerc rosu.

Mi s-a spus ca un tatuaj acolo nu e o idee buna, caci, incheietura mainii, alea alea, piele subtire si pericol.

N-ai sa ma ierti. C-ai sa ma tii minte si-ai sa mi-o platesti pe urma, las' ca te stiu eu. Si-asa si trebuie nu? Insa! Tu nu mi-ai acordat niciodata prezumtia de nevinovatie.  Si mi-ai bagat pe gat ulei din ala cu gust amar din desenele cu Tom si Jerry. E normal sa ma stramb! Asemeni usturoiului din copilarie.

Bine, nu uit cat sunt de diferita. Ca de fapt asta e esenta. Pe toate fetele zarului, eu. Popularitate, sau ce?

Sa trec la urmatoarea floare? Un…bujor cu radacini adanci? Nu mai stiu care e floarea mea preferata. Nici macar vreuna imaginara. "Cum ar fi floarea ideala?"…nu stiu sa raspund. In ce relatie stau notiunile "plop cu pere" si "rachita cu micsunele"? Universul de discurs fiind "plante". 0001. Dar nici acum nu stiu cum se cheama. Incompatibilitate poate? Shame on me.

Ying si yang se completau perfect sau se bateau cap in cap?

Never too far - mariah carey

Simt ca am inceput sa traiesc acum una an jumate-doi….sau asta e doar trecutul recent, pe care-l retii cel mai bine?

Astazi dimineata mi-am amintit cum functiona storcatorul de la vechea masina de spalat; cea mare si verde. Incepea sa se invarta doar cand inchideai capacul; respectiv se oprea cand il ridicai. O sita ce se invartea. Eficienta totusi! Imi placea sa ma uit cum rufele se-amesteca acolo…si in invartitura aceea, se vedeau diferitele culori ce deveneau o tornada micuta.

Mi-ar placea sa traiesc intr-o satra de tigani cu sange fierbinte….sau in ariditatea unui satuc grec micut … sau in mijlocul Braziliei, unde lumea uita de problme dansand. Chiar si in Londra, unde totul e gri si umed si cetos….Sau Australia sa vad coralii si oceanul…Sa traiesc cu sensul de a sta un piculet. M-as intoarce cred.

Sunt curioasa cum e prima vacanta de vara. Vreau sa plec. Unde vad cu ochii. Nu sa fug de, ci sa merg spre. Ceva…nu stiu exact…Riscand, plecand de nebuna. Ajungand in cealalta parte. Orice ar insemna asta…

Bani imi trebuie. Incepem sa punem de-o parte? Suit in tren si plecat. Ar fi ceva. Pariu ca n-am s-o fac? :)

Nu stiu ce se intampla cu mine in ultimul timp…nu visam asa mult inainte. Parca.

As intra la filarmonica sa ma odihnesc si-as asculta o bucata de Vivaldi sau un vals de la Strauss…afara ar fi soare, si n-as vedea mizeria din jur. Si-apoi as lua-o de la capat….

Si-as merge intr-o cafenea micuta de la marginea unei cladiri si m-as uita la lumea ce trece nepasatoare pe strada. Limonada cu gheata, ca ar fi vara. Vezi cum iau locul fetitei blonde?

Sau doar desculta pe un camp sau pe un mal plin de nisip, cantand incetisor o porcarie de cantec ce se aude de la o terasa din apropiere. Si ploaie de vara, bineinteles.

Cred ca are dreptate Mr.P, dar presiunea aceea despre care vorbea, mie mi se pare ca vine din interior. Eu nu am probleme cu "cine sunt" ci cu "ce am". Tu le incluzi probabil una in alta. Eu le vad cam separat, dar stiu ca au legaturi.

 Care e culoarea dependentei?

Mi-amintesc ziua in care bunica s-a operat de piatra la…nu stiu ce. Stiam ce are sa se intample. Nu era o chestie foarte grava. Insa cand am dus-o la spital si am vazut-o schimbandu-se in pijamale, cand eu cu mama trebuia sa plecam, am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare, am inceput sa plang si am fugit la bunica in brate…Nu stia cum sa ma mai linisteasca…:) Si dupa, ma miram cand am vazut pietricica aceea. Parea o piatra de pe luna.

Cand intru intr-un spital si gasesc mirosul acela specific si vad batrani plimbandu-se pe acolo mi se face rau. Tare, si fizic si psihic. Cum as vrea sa mor? Repede.

Acum, cred ca mi-e foame. E 2 fara 8.

As incerca sa-l duc la capat. Insa pana atunci, sigur il uit. Planul. Ideea de fapt, caci nu e plan.

Fraaiereee

Nu mai pot canta 18 ani…si pana acum, radeam de colege numindu-le babe. Mai ales Alina. Ea undeva prin vara face 20. Si e baba intr-adevar:) si-mi place s-o sacai :P:P

Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodata…dar in cautarea ei, merita sa alergi toata viata.

Nu sunt de acord cu versul asta. Chiar daca dezacordul meu nu e nimic altceva decat o reactie speriata a unui copil ce nu si-a inchis inima de tot. Exista, dar exista in minute. Asemeni sticlutelor mici a esentelor. Nu e durabila. Nu e cascaval pane sa se intinda pe parcursul vietii sau pe cativa ani. Si secundele acelea ajung. Cin' te crezi sa ceri mai mult? Bine…stiu ca ar fi frumos…dar ar fi monoton si nu ti-ai mai da seama nici macar de secundele acelea, intelegi?

Nu mai citesc ce-am scris ieri. Ce-i mai sus am scris ieri. Azi este 31. Sfarsit. Trebuie sa ma impac cu sentimentul acesta. Abia maine va fi inceputul….fluturasi in stomac pentru 2008! Silly me…Cred ca am emotii din cauza ca inconstientul meu nu are incredere ca am sa fiu in stare sa trec peste. Dar inconstientul meu nu stie ca timpul merge si fara mine, si-o sa fie 2008 si fara sa vreau eu. Sau o fi alt motiv.

E Andreea Marin la Cristoiu…o reluare ceva. De ceara mi se pare. Anyway.

M-am obisnuit sa ma alint dimineata cu Cof si-o sa-mi fie dor de ea cand plec.

Si Kyle a intrat deja in 2008.

Si…ma simt asa un picut ca intr-o padure umeda si plina de buruieni. Rece. Caut adapost si caldura. Si-o ciocolata calda. Doar sa n-ajung la casa din turta dulce. Si-am idealul acela in cap. Ci toate ca nu caut perfectiunea, cum mi s-a zis azi. Sunt constienta de chestia asta. Daca ar zice o persoana "cred ca am o gandire mult prea complexa si din aceasta cauza sufar" ati arunca cu oua in ea, nu-i asa?

Hotel California.

Pe vremea asta, anul trecut, jurnale.ro:

2007

31 decembrie 2006

Mi-e frica de 2007 cum nu mi-a mai fost frica de nici un alt an....e anul schimbarilor si mi-e frica de el....

Nu exista notite la aceasta insemnare.

Despre 2008? Este an par. Si in plan nu este nici o schimbare. Dar sigur vor fi. Ne-oficiale:)

De fapt, in 2007 chiar au fost. E prima data cand vad o diferenta intre atunci si acum. Nu foarte mare. La suprafata mai mult. In rest, doar slefuire. Insa, la urma urmei, parerea mea va fi diferita de a lor. Oricand.

Nu-mi vine a crede ca e gata anul de care mi-era mie frica.

Mi se pare corect sa mi se ceara. Cu toate ca ma sperii, ei n-au vina.

I don't want to listen too much

Cel mai frumos cadou primit în decursul anului acesta a fost, cred, cel de la tata. De care nici nu cred că e conştient. Bilanţ negativ nu pot face, relele s-au dus. Iar noul an îl aştept cu nerăbdare dintr-un singur motiv: este nou. Tot ce e nou îmi suscită interesul şi entuziasmul. Planuri nu sunt bine conturate fiindcă mereu se schimbă. Nimic nu se face dinainte. Iar socoteala de la locul faptei diferă.

Am înţeles reprimirea petalei de trandafir. E mai bine că s-a întâmplat. Aşa, am văzut tot ce-aveam nevoie să văd, şi mi s-au lămurit nelămuririle.

Sunt încă lucruri ce-mi fac rău, pe care nu pot să le tai din rădăcini. Dar iau teoria lui Mr.P drept sfat, şi-mi spun că sigur nu le înţeleg pe moment. Mă înarmez cu multă răbdare şi aştept.

Simona e neschimbată. O admir. Astăzi mă gândeam că dacă lucrurile ar fi stat altfel, poate că eram şi eu în noaptea aceea în locul acela. Cu o vagă părere de rău. Însă dacă aş fi fost atunci acolo, acum eram eu altfel. Mult altfel. Toate-s puse într-o anumită ordine.

Barry White a avut mereu un zâmbet ce mi s-a părut simplu şi sincer. E mare lucru.