Scheleţi din frunze

Tu ştii să faci scheleţi din frunze? Orice fel de frunză. Fiindcă fiecare frunză are schelet. Doar că cel mai bine se face din frunza de nuc. Dacă se poate, verde. Iar iodul miroase frumos. Pericarpul nu conţine iod, conţine juglonă.

Foioasele. Culori multe. Când bate vântul, frunzele se învârt în vârtejuri. Ele şi praful care intră în ochi şi-i face să lăcrimeze. Sistem de apărare. Alte sisteme de apărare: strănutul, spinii sau zidurile de beton.

Dacă ai circulaţia periferică proastă ar trebui să nu fumezi, să bei vin roşu, să ai grijă la cantitatea de magneziu, să bei ceai. Mai ales, să eviţi poziţia „picior peste picior”.

O sticlă de vin roşu. Ideal, aspru, de ţară.

Trebuie spus ce e de spus. Oricum şi oricând. Alte variabile nu trebuie luate în seamă. Răspunsul nu contează. Important e de spus. Fiindcă altfel, tropăie pe creieri o perioadă mult prea mare şi se transformă în frână.

Totul e în schimbare. Mereu a fost aşa, mereu e, chiar dacă nu ne dăm noi seama. Chiar dacă se dă ceasul cu o oră înapoi, ori înainte. Chiar dacă e o zi întunecoasă de duminică pe care o petrecem în pat moţăind. Pământul se învârte iar timpul trece. Fie că vrem ori ba, fie că suntem conştienţi ori ba.

Unde s-or duce toate lucrurile nespuse?

Leapşa întârziată

Ziua cea mai frumoasă ?
Ultima zi caldă de toamnă, când cerul e de un albastru perfect, frunzele sunt pictate într-o mie de culori, soarele încă încălzeşte şi vezi pe stradă, măcar din când în când, oameni care zâmbesc.

Lucru cel mai uşor?
Să faci rău.

Cel mai mare obstacol?
Frica.

Cea mai mare greşeală?
Atunci când înşeli încrederea cuiva.

Cauza răutăţilor?
Orgoliul.

Cea mai mare înfrângere?
În luptă cu mine însămi.

Cei mai buni profesori?
Cei care-şi scot nasul din manual. Şi oamenii care fac rău.

Prima necesitate?
Aerul.

Ce te face fericit?
"Mărunţişurile"

Cel mai mare mister?
Adevărul.

Cel mai mare defect?
Încrederea în oameni.

Persoana cea mai periculoasa?
Cea care se ridică pe cadavrele altora.

Cel mai urât sentiment?
Că nu valorezi şi nu meriţi nimic.

Cel mai frumos cadou?
Şansa la viaţă.

Locul unde esti in siguranta?
Patul de acasă.

Drumul cel mai rapid?
Cel plictisitor şi plin de compromisuri.

Senzaţia cea mai agreabilă?
Bătăile inimii celuilalt.

O protecţie efectivă?
Nu există.

Cel mai bun remediu?
O ţuică fiartă alături de un cântec de munte cu oameni frumoşi :)

Forţa cea mai mare?
Nu vreau să scriu iubirea.

Cele mai necesare persoane?
Prietenii.

Sentimentul cel mai frumos?
Dragostea prietenească.

unfitutel, te bagi?

Balcon

Locuiesc la etajul cinci al unui bloc cu şapte etaje, cu parter înalt. Din balcon văd acoperişurile celorlalte blocuri ce se întind până...până la turla bisericii. Am două posibilităţi. Ori privesc în jos, ori privesc peste acoperişuri. Dacă e să privim metaforic...

Deasupra acoperişurilor stă cerul albastru. Ori senin, ori cu nori. Oricum, infinit. Cerul albastru infinit te face să inspiri adânc şi optimist. Te face să te gândeşti înainte. Să visezi. Să creezi. Cerul e, în general, optimist.

Dacă priveşti în jos, observi furnicarul. Şi atunci inspiri istovit, lovit, de parcă ai preda armele.

Un hârb de dacie, o maşină de lux. Oprite la trecerea de pietoni. O femeie tânără cară cinci sacoşe. O bătrânică adusă de spate mai aşteaptă... Trotuarul e nou pavelat iar în asfalt sunt gropi. Un tată are grijă de un copilaş ce merge copăcel-copăcel...

Sus nu e nimeni. Păsări, ce-i drept. Se înalţă, coboară. Înafară de vânt, ele iau decizia.

Jos e viaţa. Jos mişună oamenii, cu poveştile lor aparent banale. Muşcă dintr-un măr, fug să prindă mâna mamei, se împiedică. Strigă unul la altul sau merg cu privirea în pământ. Fiecare dintre noi ne considerăm speciali. Cel puţin dintr-un anumit punct de vedere. Ori suntem mai deştepţi decât ei, ori suntem mai frumoşi decât ei, ori mai sociabili, mai înalţi, mai înţelegători, artişti. Toţi credem că avem ceva al nostru care ne diferenţiază de ceilalţi. Noi suntem sus, pe când ceilalţi...ceilalţi îşi duc viaţa banală acolo jos.

Şi până la urmă, ce-i cu expresia asta? A merge copăcel...? copacii nu merg.