Îmi mai place cuvântul ”răzleț”, mai ales la meteo: ”Răzleț, furtuni cu descărcări electrice”.
Azi dimineață încercam să omor un paianjen. Unul din acela cu corp mic și picioare mari și subțiri. Încercam să-l înec și să se ducă pe țeavă, numai că n-am reușit. După vreo 5 minute l-am luat de-un picior și l-am aruncat peste geam. Mă gândesc că n-o murit, că l-a luat vântul și l-a dus într-un copac.
Botoșaniul a dus lipsă de ploaie. Când eram la Iași și-o sunam pe mama să-mi spună dacă acasă bate la fel de tare vântul, când acolo era furtună, nici nu mă gândeam că aici soarele arde puternic și nici măcar un fir de vânt nu se mișcă. Azi a fost furntună aici. Cam prea mică, cam prea scurtă, cam cu prea puțină ploaie. DAR, am stat tot timpul pe balcon, cu lumina stinsă, brațele încrucișate la piept și privirea când în cer când pe asfalt. Încă de mică mă enervez când pierd vreun fulger. Aș vrea să am ochi de bufniță, să cuprind mai mult. Oamenii ori se fereau de bălți ca niște albinuțe, ori luau fiecare baltă înainte ca niște copii. Așa aș fi făcut și eu.
Se vedeau frumos picăturile, la neon și în bălți. Făceau clăbuci. Fulgerele erau în depărtare. Aproape că se putea respira.
O fi murit?
