Jurnal

"15 iulie
Eu sunt femeia asta cu carne albă. E ciudat, e prima oară cand vorbesc despre mine ca fiind femeie. Când mă gândesc la mine ca fiind femeie. Apa semăna a ocean, semăna cu puritatea lui, din cauza culorii albastre a vanei. Mă scufundam şi stăteam aşa câteva secunde, cu capul sub apă, cu picioarele înafară. Auzeam zgomote, frânturi de discuţii şi notele muzicale de la magnetofonul domnului Feleanu care locuieşte la mansardă de pe la începutul iernii. Intrările sunt separate, curţile la fel, deci prea des nu m-am întâlnit cu dumnealui. Bufnesc în râs când scriu „dumnealui”. Mă gândesc la dumnealui ca la un „el” defapt. Trebuie să aibă cu cel mult 5-6…poate 7 ani mai mult decât mine.

17 iulie
Mă simt rău! mă simt rău! mă simt rău! nu ştiu de ce mă simt rău. Se întâmplă iar o stare fără motiv. De nu e motiv, nici starea n-ar trebui să se întâmple. Dar uite că mai există magie în lume şi se mai nasc lucruri de nebănuit. Dar de ce la mine?
-
E amiază. Tot aşa. Nu mă înţeleg. M-am plimbat, am stat, am citit, am fluierat. Şi tot aşa îmi este. Şi scriu degeaba. Şi scriu încruntată. Mi-e ciudă de mine!

20 iulie
Azi a fost o zi foarte ciudată. A plouat în pauze. Minute cu stropi, minute fără. Echilibrat. Am stat toată ziua în casă, şi cu toate astea, uite, n-am scris nimic. Nici de citit n-am avut poftă. Din cauză că am stat pe fereastră şi-am privit. Ce am privit, asta deja nu mai ştiu.

21 iulie
Am însoţit-o pe mama la Jeni. Incredibilă femeie. O detest. Nici nu consum cerneala să scriu despre ea. La întoarcere însă ne-am întâlnit cu Anghel Feleanu, vecinul de la mansardă. Cred că am mai amintit de el. Auzeam într-o discuţie a mamei cu Geluţu cum că acest Feleanu e romancier. Am mai auzit, pare-mi-se, de el, la club. N-aş vrea să citesc ce scrie căci nu vreau să-mi schimb atitudinea faţă de el. Dacă-l citesc, am să-l privesc ori cu superioritate – în caz că scrie prost, ori cu prea multă admiraţie, dacă scrie bine. Şi nu vreau nici una nici alta.

23 iulie
E o vară arzătoare anul acesta, arzătoare din toate punctele de vedere.
Mi-am zis că mi-ar fi bine să stau puţin după nuc, unde credeam că e mai răcoare, unde credeam că mă mai liniştesc. Lectura mă arde şi ea. Văd scrie şi simt invidie. Şi totuşi, ajunge la mine, făcându-mă să mă îndoiesc de tot. Şi mă surprind căutând alte răspunsuri. Credeam că sunt mai puternică.
Până şi nucul mi-a demonstrat că bunătatea nu se răsplăteşte mereu cu bine. Astă vară, Tache a vrut să-l taie să ajute la dorinţa mamei de a avea o gradină de trandafiri. Am sărit ca arsă. Cu toate că recunosc, nu de nuc mi-era. Mi-era că îmi strică adăpostul, şi în plus, nu-mi plac trandafirii. Sunt prea perfecţi. Cert e că l-am salvat. Iar azi, de două ori când m-am dus în casă, m-am lovit în creştetul capului de creanga aceea joasă.
Poate totuşi nu e vina lui, şi-s eu prea adormită.

24 iulie
Ai găsit un adevăr despre lume, ţi-ai pierdut echilibrul interior.

27 iulie
Geluţu l-a invitat pe Anghel mâine după-amiază la noi, la un joc de cărţi. Mie mi-a zis să-mi potolesc ironiile.
Îl văd uneori ieşind în timpul amiezii. Are în unele zile ochii roşii şi umflaţi şi umblă ca o marionetă. Probabil acelaşi drum, cu acelaşi scop. Vine îndată înapoi, mereu cu o sticlă de vin de Cotnar. Mă întreb dacă nopţile le stă treaz să le scrie. Arăta a om chinuit de propria creaţie, chinuit de frământări interioare ce se materializează – presupun eu – în ceea ce scrie. Mi-am spus că de îndată ce aud tipărirea unui nou roman, am să-l iau să-l disec. Mi-e curiozitatea mult prea mare. De fapt…vreau să-mi demonstrez că am dreptate.

29 iulie
A. n-a vrut deloc să vorbească despre romanul pe care-l pregăteşte. Şi pe celălalt îl comentează sumar. Mai mult detalii tehnice şi mai mult întâmplări legate indirect. Nimic de conţinut.
Şarmant om! Un zâmbet timid în colţul gurii. Mi-a părut genul acela de om ce are multe de zis dar e foarte prudent, precaut până să-şi aleagă omul.
În general, o impresie plăcută.

4 august
Am mers astăzi toţi la Jeni. A organizat un patron pentru fiică-sa. O copilă blondă extrem de simpatică. Am rămas destul timp cu ea [Jeni] în discuţii – ce-i drept, banale – încât să-i văd potenţialul. Sau poate mi s-a părut.

7 august
De dimineaţă am fost la club să mă întâlnesc cu Maria. Eu trebuia să-i duc jurnalul lui Jeni [Acterian], pe care nu pot crede că încă nu l-a devorat, şi să iau jurnalul lui Barbellion, pe care nu pot crede că eu încă nu l-am devorat. M-am întâlnit cu A. acolo. L-am surprins interesat, fără să o arate, de ce citesc. A zâmbit. Am certitudinea că după ce-l termin [The Diary of a Disappointed Man], am să înţeleg de ce.

9 august
Am reuşit să mă târăsc în grădină abia la orele 4 ale amiezii. Am stat o oră până să ies. Am ştiut că îmi va da o stare de bine, însă m-am trezit cu o nevoie de a rămâne în propria mea carapace, în casă, ascunzându-mă de tot.
Eu n-aş putea scrie romane. Îmi pare o muncă mult prea grea, ce necesită resurse pe care nu ştiu unde se pot găsi. M-aş putea transpune oricând în alte piei, să transpun stări proprii şi dorinţe proprii sub adăpostul unor personaje. Dar numai povestiri scurte. Sau file de jurnal. Mi-am demonstrat că sunt în stare să-mi imaginez prin ce trece altcineva. Să-i aduc în anumite spaţii şi să le aduc felurite întâmplări ca să scriu defapt despre mine. Sunt o mare laşă.
Acum mă sufocă prea mult aer, şi parcă mi-a fost deajuns. Îmi strâng catrafusele şi intru în întunericul dinăuntru, să-mi continui lecturile. Poate-aşa mai uit de monştrii care nu-mi dau mie pace, şi-i cunosc pe a altora."

scrieri anonime

Such a mess

6 august 2010. 22.oo

In parcul cu bezna. Vine o raza de lumina de la felinarele strazii. Vad vag cuvintele.
Am dormit toata amiaza. M-am trezit cu durere de cap si amintirea unui vis ciudat. Se facea ca eram cu Ionut si cativa prieteni si ne-am oprit la McDonalds in drum spre o petrecere. Eu, Ionut si McDonaldsul, elemente absolut si total paralele.
Imi venea in cap sfatul primit de David. „Deschide-ti orizonturile”. Dau din umeri. Ma gandesc si la intamplarea Bh, care mi-a demonstrat inca o data ca in viata se intampla lucruri necalculate, nebanuite si ciudate.

N-am zis nimic de prima vizita la bunica. Ma simt ca intr-un film extraordinar de prost, in care pleaca o problema doar ca sa ii faca loc alteia. Imi iau totusi seva necesara din mure cu zahar, din cautat nasturi si din piscaturile de tantari din parc.

The roof is on fire ramane eticheta muzicala de la Sighisoara.

Si vine iar sambata. Poate am s-o incep in parc la ora 7, ca apoi s-o dorm sa treaca mai repede.
Am inceput ieri sa citesc cartea. Doar cateva pagini, era tarziu si mi s-au inchis ochii. Nici o impresie puternica. Si asta imi place la jurnale. Incepi sa citesti o carte si ajungi sa cunosti un om.


8 august fara 4 minute.

Nu stiu daca e insufletire de moment. Nu stiu daca nu e inceputul unui noi ciclu, cel atat de cunoscut: sus tare, si-apoi incet pana la pamant. Macar nu doare.
Nu stiu cate pagini s-au scurs cu cuvinte ambigue menite sa ascunda dar totusi sa dea ideea. Acum nu mi-i de plans. Ingamfare din partea mea sa zic asta, ai zice.

Vorbeam cu Alina si mi-a trezit pofta de plecat. N-as pleca in afara totusi. Un cort imi trebuie. Dar nu e grup. Defapt, n-a fost niciodata grup, incat au fost mereu doar bucati din cauza preferintelor diferite si a orarului diferit. Furnici.

Dar suntem furnici.

Incoerenta: ma intreb cum o sa fie concertul Maiden. N-am sa merg. Cel putin nu cred. Ma intreb din alte cauze.

N-as mai vrea sa fiu furnica.

Imi suna cunoscut numele lor. Imi placea Sometime around midnight. Au o serie de clipuri extrem de dragute. Si-s simple, sunt extrem de simple. Si ma intreb de unde vine draguteala. Vad cum unora le merge bine fara sa incerce. Iar altii, viceversa.



Si tot azi am primti asta: „Jos in iad, sus in rai, tu n-ai loc pe pamantul asta”.
Fusese scris de bine. Insa tot gandindu-ma si recitind, ma cam sperie.

Run away with me. Really, let's run away...

Muzica asta ma face sa cred ca sunt intr-un tren. Sau tramvai. Sau masina. Cu genunchii la gura, privind pe geam. Ori in noapte, ori intr-o dimineata extrem de devreme, in care nu stii daca traiesti, daca-ti esti proiectie, daca visezi. Si mergi. Si trec pe langa tine felurite lucruri. Oameni. Lumini. De magazine, de orase din departare, de masini, de felinare. Oameni. Trec pe langa tine. Si-i greu sa ridici privirea in sus, sa-ti cauti figuri din desene animate in nori. Si mai bei o gura de cafea, incruntata. Amara. Fiindca e de mers inainte. Si mergi. Si treci pe langa oameni. Si treci pe langa munti, paduri, vai. Te deranjeaza numai masinile care par ca trec la un milimetru distanta de parul ce-ti vantura. Si treci prin orase. Si treci pe langa oameni… Totul pluteste in jur. Tu mergi inainte.

Toti visam sa fugim. N-avem tinta. Dar vrem sa fugim. De noi, de ei…